Mănăstirea Lepșa a fost întemeiată în anul 1774, când un ucenic al Sfântului Vasile de la Poiana Mărului ridica un schit. Nu se cunoaște viața călugărilor care au trăit aici, din anul înființării și până în 1929 nu există documente care să ne spună câți monahi au fost aici și cum a curs viața lor în inima munților. Se crede însă că la Mănăstirea Lepșa ar fi funcționat un centru de îngrijire a bolnavilor.
Biserica nouă va fi ridicată în anul 1936. La câțiva ani de la incendiu, în 1934, Carol al II-lea a vizitat mănăstirea și a făcut o danie: un policandru. Tot cu ocazia construirii noii biserici, Mănăstirea Lepșa a primit de la Ierusalim o icoană veche, din 1584, care înfățișează chipurile Mântuitorului și Fecioarei Maria.
Biserica de lemn din cadrul Schitului Lepșa este așezată în centrul incintei mănăstirii de maici, fiind refăcută între anii 1930-1936 pe o temelie de piatră de râu, pe care s-au așezat bârnele din lemn. Întregul edificiu, atât în interior, cât și exterior are pereții acoperiți de scânduri de brad, acoperisul este din șindrilă, iar turla cu înveliș piramidal apare încununată de o cruce din fier. Interiorul bisericii este simplu, fiind decorat cu icoane pictate pe lemn. Biserica adăpostește încă vechea icoană din 1584, primită de la Ierusalim, împreună cu icoana Sfântului Nicolae, cea care a scăpat nevătămată din incendiul de la 1929 și care, fiind considerată făcătoare de minuni, are în permanență o candelă aprinsă.
